Titlul acestei analize mi-a fost inspirat de un articol pe care David Frum l-a publicat în The Atlantic în ziua infamei ambuscade din Biroul Oval, care l-a avut în centru pe președintele Ucrainei Volodymyr Zelenskyy, pe 28 februarie 2025.

„Cel puțin acum știm adevărul. Este urât, dar necesar de confruntat” – își intitula Frum analiza. Cred că acesta ar putea fi foarte bine motto-ul și concluzia anului 2025.

A devenit deja o tradiție ca la fiecare sfârșit de an să facem o recapitulare a celor mai importante momente și să tragem concluziile de rigoare. Exercițiul nu are doar o valoare analitică, ci și practică. Ne pregătește și „echipează” pentru a anticipa provocările ce vor urma și a le răspunde mai bine.

Din păcate puține din lecțiile anilor 2023 și 2024 au fost interiorizate de liderii politici, iar lumea occidentală democratică nu a fost mai deloc pregătită pentru ce avea să se întâmple în 2025.

 

Un moment de cotitură: SUA și autoritarismul competitiv

Anul ce tocmai s-a încheiat a fost atât de dens în evenimente și atât de radical în schimbări încât o singură analiză retrospectivă nu poate surprinde fidel detaliile și ramificațiile acestora. De aceea, am ales să dedic acest articol celei mai relevante evoluții care a produs un val de consecințe globale: schimbarea de direcție în politica internă și externă din Statele Unite sau, așa cum spun politologii Levitsky, Way și Ziblatt, intrarea SUA într-o „etapă de autoritarism”. (authoritarian moment).

În cel mai recent articol publicat în Foreign Affairs, cei trei renumiți specialiști în studiul declinului democratic apreciază că „în cel de-al doilea mandat al lui Trump, Statele Unite au alunecat într-un regim de autoritarism competitiv – un sistem în care partidele participă la alegeri, dar cei aflați la putere abuzează în mod constant de funcția lor pentru a pedepsi criticii și a înclina balanța în defavoarea opoziției.”

Revenirea la Casa Alba a lui Donald Trump pentru un al doilea mandat a adus cu sine o deteriorare rapidă a democrației americane, întoarcerea cu 180° a direcției și substanței politicii externe americane și, odată cu ele, o lume mai nesigură, mai agresivă și mai conflictuală.

Pentru toți cei care iubesc pacea, democrația, lumea liberă, ordinea bazată pe reguli, alianțele construite pe valori și principii și prosperitatea adusă de toate acestea, 2025 a fost un an foarte greu, „traumatizant” chiar.

Față de începutul anului, la finele lui 2025 suntem mai aproape de război, mai aproape de o criză economică, mai aproape de o lume a sferelor de influență. Încă nu am ajuns acolo, dar pendulul a continuat să se încline spre acestea, precum și spre extremism, populism și autoritarism.

 

Momente cheie ale unei reorientări geopolitice

2025 a fost anul în care administrația actuală a Statelor Unite s-a arătat dispusă să schimbe tabăra. Au fost mai multe momente succesive care au pavat acest drum: de la discursul de inaugurare în care președintele american a prezentat o viziune mai degrabă expansionistă decât una izolaționistă, la discursul vicepreședintelui J.D. Vance de la Munchen și până la recent publicata Strategie de Securitate Națională, în care adversarii actualei administrații nu mai sunt Rusia și China, ci democrațiile liberale din Europa. Tabloul este completat de amenințările cu anexarea Canadei, Groenlandei, canalului Panama, de acumularea de forțe militare în Caraibe în pregătirea unui război cu Venezuela, de voturile date de reprezentanții SUA la ONU alături de Rusia și Coreea de Nord, dar și de „războiul comercial” declanșat de politica tarifară a administrației Trump care a afectat pe toată lumea.

Episodul emblematic al anului s-a consumat pe 28 februarie în Biroul Oval. Venit la Washington DC pentru a cere ajutorul Statelor Unite în războiul cu Rusia agresoare, președintele Ucrainei Volodymyr Zelenskyy a fost atacat sub ochii întregii lumi de către vicepreședintele SUA, J.D. Vance, apoi de către președintele Trump, pentru că nu ar fi suficient de „recunoscător” și presat să cedeze în fața Rusiei pentru că „nu are cărți în mână.” Contrastul dintre acest episod și covorul roșu întins dictatorului rus Vladimir Putin în Alaska surprinde esența anului 2025 în materie de politică externă.

 

Claritate strategică și mituri spulberate

Totuși, lucrurile nu sunt complet sumbre. 2025 a scos la lumină adevărul, a adus claritate strategică și morală. Ne-a arătat unde suntem, unde trebuie să ne temperăm așteptările, să confruntăm realitatea și care e calea de urmat.

În plan intern în Statele Unite, 2025 a infirmat câteva percepții, chiar mituri, despre Donald Trump și maniera sa de a exercita puterea, pe care o parte a publicului le păstra: mitul negociatorului abil, care ajunge rapid la înțelegeri („deals”), mitul performanței economice, al proiecției de forță în plan internațional și al pacificatorului. 2025 este dovada că populismul în plan intern și abordarea tranzacțională în plan extern nu generează mai multă prosperitate. Frica și forța nu produc mai multe rezultate decât încrederea și parteneriatul bazat pe valori.

2025 nu a adus în SUA nici „90 de acorduri comerciale în 90 de zile”, nici reducerea deficitului, nici prețuri mai mici, așa cum a promis Donald Trump. Datele economice indică o stare de „pre-recesiune”. Economia americană a pierdut peste 1 milion de locuri de muncă în ultimul an, șomajul a crescut la 4,6%, prețurile la alimente și energie au crescut, iar milioane de americani urmează să rămână fără asigurări de sănătate de la 1 ianuarie. Războiul comercial cu China a adus la faliment producătorii de soia din SUA (în general votanți republicani), cărora guvernul federal a fost nevoit să le acorde 12 miliarde de dolari subvenții pentru a-i salva. Economistul Paul Krugman explică astfel ce s-a întâmplat în acest an cu economia americană: „Schimbările radicale de politică ale lui Trump – tarife uriașe (ilegale), deportări în masă, reduceri masive de taxe (pentru bogați), tăieri de beneficii (pentru clasa de mijloc și cea săracă), concedieri în masă ale angajaților federali, retragerea investițiilor din proiecte majore de energie verde și ajutoarele pentru fermieri – au fost în mod clar dăunătoare pentru tot în afară de crypto și AI.”

În ce privește politica externă, o mare parte a aliaților externi ai SUA fie au ignorat, fie nu au conștientizat pe deplin avertismentele cu privire la faptul că Trump 2.0 nu va fi nicidecum o reiterare a primului mandat. Lucrurile sunt acum mult mai clare.

Susan Glasser, jurnalistă la The New Yorker, în dialog cu analistul politic Charlie Sykes consideră că anul 2025 a început cu „șoc și groază” și se încheie cu „furie și surprindere.” Cei doi observă faptul că marea temere a aliaților era scenariul retragerii SUA din NATO, care nu s-a materializat. În schimb, a urmat o transformare mult mai profundă, fundamentală: „reorientarea întregii relații a SUA cu lumea și cu democrațiile lumii… Trump a adoptat viziunea lui Putin și Xi asupra lumii și a consfințit-o în Strategia Națională de Securitate.”

Dar pe acest fond, Europa a început să se trezească și să asume autonomie strategică în materie de apărare ca pe o necesitate, nu doar ca alternativă. Germania și-a modificat Constituția pentru a permite o investiție fără precedent în apărare, Canada a ales din nou un guvern liberal care gestionează reducerea dependenței față de SUA, iar Ucraina continuă să reziste cu sprijinul „coaliției de voință” a aliaților occidentali.

Aflate sub asaltul propagandei populiste și influenței ruse în alegeri, România și Republica Moldova au reușit să reziste, iar la București și Chișinău sunt conduceri democratice pro-europene.

Tocmai pentru că azi avem mai multă claritate decât aveam acum un an, mai puține speranțe naive și mai multă experiență, 2026 poate fi un an mai bun decât 2025.

 

Lecții pentru 2026. Priorități pentru România

La finele anului 2023 avertizam asupra a două capcane simultane: cea a „surprizei” și cea a „pendulării între așteptări nerealiste și concluzii fataliste.” În 2025 ne-am confruntat exact cu ele. Iar pentru 2026 rămâne imperativul evitării acestor capcane. Așa cum scriu Levitsky, Way și Ziblatt în analiza mai sus menționată, „totuși, jocul este departe de a fi pierdut. Faptul că Statele Unite au trecut linia către un autoritarism competitiv nu înseamnă că declinul lor democratic a ajuns într-un punct fără întoarcere. Ofensiva autoritară a lui Trump este acum de necontestat, dar poate fi reversibilă.”

În retrospectiva anului 2024 scriam: „Țara noastră se află în mijlocul acestei „furtuni perfecte”, afectată direct și parte a acestor evoluții globale. Întrebarea lui 2025 este dacă România, prin liderii săi, va fi un spectator sau un jucător, va aștepta ca circumstanțele din plan internațional să vină peste ea sau va genera leadership, va fi reactivă sau creativă.” Aceeași provocare rămâne valabilă pentru România în 2026.

Deși prinsă în valul schimbărilor geopolitice, confruntată cu dificultăți interne și amenințări externe, în 2025 România și-a păstrat drumul ca democrație europeană. Acest lucru nu ar trebui subestimat. România încheie anul 2025 mai bine decât a sfârșit 2024.

Prinși în crizele interne aproape zilnice, în interiorul coaliției sau între puterile în stat, este ușor să uităm cine este adversarul și să pierdem din vedere adevărata miză. Pentru 2026 și pentru anii ce vor urma, prioritățile politice pentru România ar trebui să rămână: păstrarea unui guvern pro-european, stabilitatea politică internă, întărirea apărării proprii și, concomitent, pregătirea alături de aliați pentru descurajarea unui război al Rusiei pe continentul european.

 

Opiniile expuse în acest articol aparțin autorului și nu reprezintă poziția CPD.