Dezbateri despre apărarea vechiului continent

 

„Vremurile de calm seren s-au încheiat. Epoca post-belică s-a încheiat. Trăim în vremuri noi, într-o epocă ante-belică. De fapt, pentru unii din frații noștri, nu mai este nici măcar o epocă ante-belică, ci un război pe scară largă în forma sa cea mai crudă.” Aceste cuvinte îi aparțin premierului polonez Donald Tusk și au fost rostite chiar la București, de la tribuna celui mai recent Congres al Partidului Popular European (PPE). Raportarea la perioada în care trăim ca una „ante-belică” nu înseamnă că războiul este predictibil și inevitabil. Dimpotrivă, face statele europene mai vigilente, mai pregătite și capabile să descurajeze un potențial conflict.

La începutul lunii martie, în capitala României au descins lideri europeni de prim rang din cea mai puternică familie europeană, cea a popularilor. Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, președinta Parlamentului European Roberta Metsola, 16 șefi de state și de guverne, lideri ai opoziției s-au adunat la București pentru cel mai important eveniment înainte alegerilor europene din 9 iunie. Noul manifest al PPE, adoptat cu această ocazie, pune un accent fără precedent pe sprijinirea Ucrainei și pe apărarea Europei. Manifestul vorbește despre „3 pași pentru apărarea Europei”: investiții pentru creșterea bazei industriei de apărare, crearea unui Comisar European pentru Securitate și Apărare, iar pe termen lung crearea unei „veritabile Uniuni Europene a Apărării, cu forțe europene terestre, maritime, aeriene și cyber integrate”, care ar fi complementare forțelor naționale și aliniate cu NATO.

Manifestul PPE este doar una dintre expresiile recentei schimbări de optică în Europa în materie de securitate și apărare. Începutul anului 2024 a adus în spațiul european un fel de „trezire la realitate” cu privire la viitorul de securitate al vechiului continent, în condițiile în care amenințarea Rusiei este cât se poate de reală, iar dinspre Statele Unite vine un val de incertitudine. Pentru prima dată după cel de-al doilea Război Mondial, Europa își pune problema pregătirii pentru război.

Nu a trecut neobservat nici faptul că Europa a început să-și asume leadership pe fondul blocării finanțării pentru Ucraina în Congresul SUA. Uniunea Europeană a reușit să aprobe un pachet de asistență pentru Ucraina de 54 miliarde de dolari în februarie, iar state europene individuale au venit cu alte măsuri de ajutor. Danemarca a anunțat că își trimite toată artileria către Ucraina, iar Cehia ar urma să dea 800.000 de proiectile de artilerie.

Este capabilă Europa să se apere? Este o întrebare des auzită în ultima vreme pe ambele maluri ale Atlanticului. Într-o mare de necunoscute, există câteva evaluări comune.

În primul rând, nu există o soluție miraculoasă pe termen scurt, ci Europa trebuie să aibă o proiecție pe termen lung pe care să o implementeze unitar și sistematic.

Este o realitate că Europa înregistrează un decalaj în materie de apărare și pregătire pentru apărare, de la nivelul industriei și producției până la nivel de recrutare. Bastian Giegerich, director executiv al International Institute for Strategic Studies, în dialog cu Gideon Rachman, editorialist șef pe afaceri externe al Financial Times, estimează că Europa ar avea nevoie de cel puțin 10 ani pentru a-și reconstrui apărarea, după două decenii de subfinanțare în care aceasta a fost mai degrabă „o activitate națională opțională”. Giegerich observă că Europa a deschis poarta către riscuri „prin faptul că nu s-a pregătit în mod adecvat pentru viitor.”

Pe de altă parte, a devenit limpede că lucrurile nu pot continua în aceeași logică de până acum. Suntem într-un context nou, care impune o schimbare de paradigmă în Europa.

Întrebarea nu este dacă Europa se poate apăra singură, nici cum anume să limiteze ceea ce unii specialiști numesc azi „supra-dependența” de Statele Unite. Întrebări mai adecvate ar fi care e viziunea pe termen lung a Europei pentru propria sa apărare, sau cum își definește vechiul continent strategia de apărare într-o perioadă care s-ar putea dovedi „ante-belică” (pre-war)?

Creșterea finanțării și investiția în industria de apărare sunt elemente necesare, dar insuficiente. Ele trebuie dublate de o transformare a Europei în ce privește „capacitatea organizațională” și leadership-ul.

„Europa nu are doar o problemă de finanțare, are o problemă de acțiune colectivă…Liderii politici ar trebui să folosească următorul summit NATO pentru a introduce o nouă strategie, una care va asigura că Europa are nu doar echipamentul și personalul, ci și capacitatea organizatorică de care are nevoie pentru a rezista și lupta atunci când se confruntă cu o amenințare, cu sau fără sprijinul Statelor Unite. Departe de a submina NATO, aceasta este o oportunitate pentru a face alianța mai puternică și țările europene mai sigure,” scrie Max Bergman într-un recent articol din Foreign Affairs.

În fine, dar nu în ultimul rând, o regândire a strategiei de apărare a Europei nu înseamnă și nici nu trebuie să pornească de la premisa că cele două maluri ale Atlanticului vor ajunge să fie separate strategic în materie de securitate. Chiar dacă oficialii trebuie să fie pregătiți și au datoria de la lua în calcul toate posibilele scenarii – de la cel mai optimist la cel mai pesimist – ar fi o eroare ca premisa acțiunilor europene să fie aceea că Statele Unite sunt un partener pe care nu se mai pot baza. (În diverse medii de dezbatere se folosesc termeni precum „unreliable” sau „less dependable” cu referire la angajamentul SUA față de Europa).

Așa cum s-au grăbit să supraestimeze pacea și să subestimeze intențiile expansioniste ale Rusiei și pericolul unui război în Ucraina, țările europene, în special din Vest, nu trebuie să alunece în cealaltă parte a extremei, subestimând angajamentul Statelor Unite și supraestimând retorica electorală izolaționistă din tabăra republicană, în contextul alegerilor din noiembrie 2024.

Europa trebuie să pună apărarea în centrul eforturilor sale ca răspuns pragmatic și realist la amenințările de securitate. Iar factorul mobilizator nu este atât reducerea dependenței de Statele Unite și teama de abandon, cât nevoia de a oferi propriilor cetățeni încredere și garanția securității, pentru a face lumea democratică și Alianța Nord-Atlantică mai puternică.

Securitatea Europei nu poate fi separată de Statele Unite. Ea există în interiorul relației transatlantice. Așa cum nici securitatea Statelor Unite nu va putea fi separată de securitatea Europei.

Opiniile expuse în acest articol aparțin autorului și nu reprezintă poziția CPD