Pe fondul schimbărilor surprinzătoare și rapide de pe scena internațională, în 2025 dezbaterile despre ordinea globală s-au concentrat în principiu pe două direcții: aceea că ne aflăm într-o perioadă tranzitorie între două ordini mondiale, respectiv că rezultatul cel mai probabil al acestui proces ar fi o ordine multipolară, dominată de marile puteri care și-ar împărți sfere de influență.

Adepții unui realism cinic ne îndemnau să acceptăm această nouă stare de fapt ca pe un deznodământ inevitabil. Multe dezbateri au căpătat un ton fatalist, adesea punând în balanță o falsă alegere între valori și pragmatism. În logica unei lumi în care puterea și forța brută primează, puterile mijlocii și cu atât mai mult statele mici erau văzute ca actori cu autonomie limitată, lipsite de liber arbitru și obligate la compromisuri pentru a supraviețui.

În 2026 a început să se contureze o nouă viziune. Pax Americana s-a încheiat, ordinea liberală condusă de Statele Unite nu mai există, dar ordinea bazată pe reguli nu este condamnată la dispariție. Între unipolaritate și multipolaritate, se poate imagina o altă ordine a multi-coalițiilor, în care puterile mijlocii joacă un rol important, iar respectul pentru valori și norme se îmbină cu  înțelegerea realistă a lumii și a competiției geopolitice. Această nouă posibilitate – o „a treia cale” – transpare din dezbaterile recente de la Davos și Munchen.

 

Unde ne aflăm: ruptură, demolare, distrugere

Momentul în care ne aflăm a fost caracterizat de premierul canadian Mark Carney drept o „ruptură” în discursul său de la Davos, considerat deja istoric: „Suntem în mijlocul unei rupturi, nu al unei tranziții.”

La rândul său, raportul publicat înaintea Conferinței de Securitate de la Munchen se intitulează „Sub semnul distrugerii” și vorbește despre „politica demolării” instituțiilor internaționale:

„Lumea a intrat într-o perioadă a politicii demolării. Distrugerea amplă – mai degrabă decât reformele atente și corecțiile de politică – este la ordinea zilei. Cea mai vizibilă dintre cei care promit să-și elibereze țara de constrângerile ordinii existente și să reconstruiască o națiune mai puternică și mai prosperă este actuala administrație americană. Ca urmare, la peste 80 de ani de la începutul construcției sale, ordinea internațională post-1945 condusă de Statele Unite se află astăzi în plin proces de destructurare.”

În ce privește sfârșitul unei ordini mondiale, Ivo Daalder, fost ambasador al SUA la NATO, surprinde atent următoarea nuanță:

„America lui Trump oferă lumii ceva vădit inacceptabil pentru toți, cu excepția celor mai convinși realiști, care își pun încrederea în putere și în urmărirea ei golită de orice constrângeri. Nu este o lume în care ceilalți își vor dori să trăiască.

Dar asta nu înseamnă că ordinea bazată pe reguli a luat sfârșit. Da, marile sale puteri, în frunte cu Rusia, China și Statele Unite, nu mai sunt dispuse să respecte regulile construite cu migală în ultimii 80 de ani. Însă restul lumii cu siguranță este – nu în ultimul rând acele puteri mijlocii, precum Canada, Uniunea Europeană, Japonia, Australia, India, Brazilia și altele pe care Carney le-a chemat la acțiune.”

 

Ce urmează după?

Raportul Munchen discută trei posibile deznodăminte ale perioadei pe care o parcurgem. Primul este o lume multipolară, amorală, „în care hegemoni regionali domină și stabilesc reguli în propria sferă de influență”. Al doilea scenariu este acela al unei ordini bazate pe tranzacții (deals-based order), în care logica înțelegerilor tranzacționale înlocuiește diplomația, tradițiile, normele și valorile. Un al treilea posibil rezultat ar fi o ordine „neo-regalistă” (neo-royalist order), care favorizează conducătorii și rețelele private din jurul lor, în care politicile sunt dictate de interese personale și clientelare, nu de interesul public.

Niciuna dintre aceste formule nu este acceptabilă pentru statele care prețuiesc valorile universale, democrația și normele. Dar descurajarea lor necesită un alt nivel de curaj politic, inovație intelectuală, viziune și acțiune comună. Vechile instrumente și vechile paradigme de gândire sunt insuficiente. Din fericire, aceste scenarii nu sunt inevitabile. Alternativa la ele a început să transpară din poziționările recente ale mai multor lideri politici.

 

A treia cale în politica globală: multi-coaliții și realismul bazat pe valori

Discursul premierului Canadei, Mark Carney, la Davos, dar și cel al cancelarului german Friedrich Merz, la Munchen, oferă câteva dintre reperele unei alternative. Ea respinge atât nostalgia după ordinea globală trecută, cât și o lume a hegemonilor. Această viziune nu subestimează competiția dintre marile puteri și politica de putere, ci valorifică potențialul puterilor mijlocii și al alianțelor și ne propune o cale în care statele știu să opereze pragmatic și adaptat realității fără a-și abandona valorile.

Iată ce spunea cancelarul german în discursul de deschidere a Conferinței de Securitate de la Munchen:

„Prima noastră sarcină este să acceptăm această nouă realitate. Asta nu înseamnă că o acceptăm ca pe un destin inevitabil; nu suntem la discreția acestei lumi, o putem modela…

Politica marilor puteri în Europa nu este o opțiune pentru Germania. Leadership și parteneriat, da; fantezii hegemonice, nu. Niciodată nu vom mai acționa singuri, noi, germanii. Ne afirmăm libertatea doar împreună cu vecinii noștri, cu aliații și partenerii noștri. Facem acest lucru cu realism, pe baza principiilor noastre.”

Deși Merz privește prin lentila Europei și a Germaniei, iar Carney prin cea a Canadei, discursurile lor au în comun convingerea că puterile mijlocii au capacitatea de a contura modul în care va arăta lumea, iar cheia este reprezentată de parteneriatele globale și alianțele inteligente. În lumea de astăzi, a merge de unul singur este un pariu riscant, chiar și pentru marile puteri.

Mark Carney folosește în mod explicit două concepte centrale ale acestei viziuni: „puteri mijlocii” și „realism bazat pe valori.”

„Pentru puteri mijlocii precum Canada, întrebarea nu este dacă trebuie să ne adaptăm noii realități – trebuie. Întrebarea este dacă ne adaptăm pur și simplu construind ziduri mai înalte sau dacă putem face ceva mai ambițios…Noua noastră abordare se bazează pe ceea ce Alexander Stubb, președintele Finlandei, a numit `realism bazat pe valori`.

Sau, altfel spus, ne propunem să fim deopotrivă principiali și pragmatici: principiali în angajamentul nostru față de valorile fundamentale, suveranitate, integritate teritorială, interdicția folosirii forței – cu excepția cazurilor conforme cu Carta ONU – și respectarea drepturilor omului; și pragmatici, recunoscând că progresul este adesea incremental, că interesele diferă și că nu fiecare partener va împărtăși toate valorile noastre.”

Iată cum explica președintele Finlandei, Alexander Stubb, într-o discuție tot la Davos, realismul bazat pe valori: „Să rămânem fideli valorilor – democrație, libertate, drepturile omului, protejarea minorităților, domnia legii. Dar în același timp să fim realiști că nu putem rezolva probleme globale doar cu țări like-minded.” Stubb consideră că realismul bazat pe valori nu este o nouă doctrină, ci un instrument care să ne ajute să navigăm în această perioadă și să ne păstrăm reperele.

Nu doar puterile mijlocii sunt chemate să participe la reformularea ordinii globale. Capacitatea de a influența direcția spre care se îndreaptă lumea nu ține doar de dimensiune și capacități, ci și de voința politică, de abilitatea de a folosi atuuri strategice și de a lucra împreună.

Într-un interviu cu politologul Ian Bremmer la Davos, președintele Singapore Thaman Shanmugaratanam consideră că statele lumii, indiferent de mărime, nu trebuie să aștepte pasiv sau cu teamă ce urmează, ci „să construiască acum o ordine globală decentă, în care există un cadru de reguli, care continuă să respecte suveranitatea și care ne permite să gestionăm problemele globale de care toate țările sunt interesate. Există probleme globale care nu atrag doar globaliștii, ci toate țările cu interesele proprii pentru a colabora…Trebuie să construim multiple coaliții de voință, care să ne permită să gestionăm aceste probleme…Majoritatea țărilor cred că există schimbare climatică, sănătate mondială, AI, domenii în care cooperarea avantajează pe toată lumea.”

Formularea unei noi ordini mondiale bazate pe coaliții, nu pe hegemoni, se va confrunta cu multe provocări. Statele care vor dori să construiască o asemenea ordine mondială, puterile mijlocii democratice și aliații lor, vor avea de confruntat, cel puțin la acest moment, rezistența marilor puteri și propria lor inerție. Vor avea nevoie de o schimbare radicală de mentalitate, de inovație intelectuală și de resurse, iar toate acestea necesită leadership, voință politică și susținere publică internă. Sunt multe ingrediente care trebuie perfect combinate. Dar presiunea uriașă poate fi un bun catalizator.

 

România absentă

România continuă să lipsească din dezbaterea globală.

România nu a fost prezentă la cel mai înalt nivel nici la Davos, nici la Munchen. Nu mă refer la participarea fizică a președintelui sau la un simplu act de prezență. Mă refer la comunicarea unei viziuni articulate asupra lumii în care trăim și spre care ne îndreptăm.

Politicienii români fug cu obstinație de substanța politicii externe și de marile întrebări ale momentului. Unii vor să fie cu toată lumea și să nu supere pe nimeni. Alții jubilează inexplicabil în fața dispariției ordinii liberale care a făcut posibilă eliberarea României de comunism și un nivel fără precedent de securitate și prosperitate pentru români. Între timp, politica externă românească rămâne inerțială și greoaie exact când avea mai mare nevoie de creativitate și viteză. Nu văd niciun motiv real pentru care Președintele să nu poată vorbi în fața unei scene internaționale despre viziunea României cu privire la ordinea globală, cu aceeași claritate cu care o fac alți lideri europeni.

 

Opiniile expuse în acest articol aparțin autorului și nu reprezintă poziția CPD.