ANALIZA MEDIA ONLINE  –  12-15 iulie

Această este o analiză despre ce argumente au fost folosite în online în ultimele zile pentru a contesta achiziţia de rachete Patriot, cât de mult servesc aceste argumente propagandei anti-occidentale şi care sunt zonele care au rostogolit cel mai mult astfel de conţinut.

Propagandă rusească pare să fi reacţionat, cu acest prilej, pe fondul lipsei de mesaje oficiale detaliate despre achiziţie. De notat contextul apariţiei acestei efervescenţe de ştiri negative – desfăşurarea în România a celui mai mare exerciţiu militar din ultimii ani, Saber Guardian, încă insuficient mediatizat pentru a avea un impact pozitiv.

Armata rămâne una dintre cele mai solide şi credibile instituţii în România, însă astfel de scandaluri (similar şi cu modul în care s-a mediatizat excesiv lipsa de dotare a Armatei în urmă accidentului din săptămânile trecute) pot contribui la afectarea acestei imagini. După cum se va vedea şi în analiză, ofensivă actuală s-a regăsit în special în zona publicului cel mai ataşat de imaginea Armatei – publicul în vârstă.

Reamintim, în final, că în luna iunie a mai avut loc un exerciţiu militar NATO în România, care a generat conţinut pozitiv de comunicare însă care nu a fost aproape deloc valorificat în ţară pentru consolidarea imaginii Armatei şi a direcţiei pro-occidentale a României.

PRINCIPALELE CONCLUZII ale analizei

–        Tema are o foarte bună vizibilitate în ultimele 3 zile, atât în media online clasică, cât şi pe reţelele sociale. Însă ştirea conţine şi o serie nouă de narative negative, care s-au impus în unele zone, în care decizia militară este contestată populist şi vehement.

–        Mediatizarea online cuprinde peste 1300 de apariţii  în 72 de ore, cu o audienţă de cca 2 milioane de oameniPeste 1.2 milioane s-au informat despre tema de pe FB, această fiind sursă cu cel mai ridicat impact. Aproape 65% din impactul temei este dat de vizualizările pe Facebook, fapt care arată potenţialul de viralizare a acestei reţele.

–        Numărul de ştiri a fost mai mare în presă decât pe Facebook, dar vizibilitatea postărilor a fost mai mare pe Facebook decât în presă online.

–        Vârstă celor care au rostogolit astfel de subiecte, în social media, este relativ ridicată (populaţie activă de peste 40 de ani, dar mai ales peste 50 de ani), foarte puţin din zona celor tineri.

–        Deşi majoritatea abordărilor sunt neutre sau parţial pozitive, există neaşteptat de multe narative critice inclusiv în media mainstream, care şi acestea au o bună vizibilitate.

–        Principalele atacuri sunt pe urmatoarele idei:

–        „Este costul vizitei lui Iohannis în SUA”.

–        „Sunt sisteme prea scumpe şi am fi putut face altceva cu banii” (grădiniţe, spitale etc).

–        „Sunt sisteme depăşite” (inclusiv cu explicaţii despre inutilitatea lor).

–        ”Sunt arme care nu pot, de fapt, să ofere o provocare pentru Rusia, dacă s-ar decide să ne atace”.

–        „Rusia va fi provocată/deranjată de decizia autorităţilor privind rachetele Patriot”.

 

Dacă intrăm în detalii, vedem şi care sunt sursele care au rostogolit cel mai mult acest conţinut negativ

–        Surse media mainstream care au rostogolit abordări negative: Blogul lui Ion Cristoiu (plus EvZ), Mediafax, Republica (site condus de Cristian Tudor Popescu), Ziarul Financiar, Cotidianul, Jurnalul Naţional. Au mai contributii voci de la CriticAtac, Antena 3 şi Caţavencii.

–        Cel mai critic formator de opinie faţă de cumpărarea rachetelor Patriot este jurnalistul Ion Cristoiu – ale carui opinii sunt rostogolite şi în media clasică, dar şi pe reţele sociale.

–        Grupuri de FB în care au aparut posturi critice sau au fost distribuite articole critice faţă de achiziţionarea rachetelor Patriot:

o   ANTENA 3 – grupul fanilor si telespectatorilor adevarati!!!,

o   JUSTITIE -DREPTATE SI ADEVAR,

o   ANTENA 3 ✔ Grupul susţinătorilor şi telespectatorilor fideli,

o   DIASPORA ANTI’BASISTA_IOHANISTA !,

o   Expunere.com,

o   recentnews.ro,

o   exclusivNews.ro,

o   Romani in Spania,

o   ROMÂNIA,

o   NU CLASA POLITICA=CRIMA ORGANIZATA la NIVEL NATIONAL26ANI a DISTRUS ROMANIA,

o   cocoon.ro – Conspiratii indeplinite,

o   Zamolxe Dacia,

o   Stiri extreme,

o   Departamentul Zamolxe România

(în anexă există linkurile către aceste grupuri şi conturi). Principalul cont de FB personal care a distribuit postări critice – în grupurile de mai sus, dar şi în comentarii la articole – este deţinut de Dumitru Rizoaică.

 

–        Postarea de FB negativă cu cel mai ridicat impact a avut peste 130.000 de vizualizări.

Pentru analiza completa, click Analiza CPD – Propaganda anti Patriot.