„Credeți în Dumnezeu, domnule Iliescu?” Celebra întrebare a fost adresată în 1996 de candidatul Convenției Democratice, Emil Constantinescu, președintelui în funcție, Ion Iliescu, în cadrul dezbaterii prezidențiale dinaintea turului doi de scrutin. La câteva zile după, Emil Constantinescu avea să câștige alegerile prezidențiale în prima alternanță la putere din România postcomunistă. Nu știm cât a contat în opțiunea electoratului întrebarea respectivă, care potrivit relatărilor din interior nu fusese pregătită, ci spontană. Dar, în ciuda tradiției relativ scurte a dezbaterilor prezidențiale din România postcomunistă, atunci când au avut loc, acestea au fost așteptate cu interes de public și au produs momente memorabile[1].

De cealaltă parte a oceanului, în Statele Unite, dezbaterile prezidențiale sunt o instituție în sine. Primele competiții „retorice” consemnate sunt cele dintre Abraham Lincoln și Stephen A. Douglas, care s-au confruntat pentru postul de senator al Statului Illinois, în 1856, în șapte dezbateri de câte trei ore.[2] Prima dezbatere prezidențială televizată în formula pe care o cunoaștem astăzi a avut loc în 1960, între John F. Kennedy și Richard Nixon. Au urmat alte confruntări celebre, precum cea din 1976[3], în care președintele în funcție Gerald Ford a spus că „nu există dominație sovietică asupra Europei de Est” și la scurt timp a pierdut alegerile în fața democratului Jimmy Carter.

Deși mai sunt 15 luni până la data alegerilor prezidențiale americane din 2024, alegerile primare sunt programate să înceapă în februarie. Așa că, sezonul dezbaterilor prezidențiale a demarat deja în Statele Unite, pe 23 august. Prima dezbatere republicană s-a desfășurat la Milwaukee, în Wisconsin, unul din așa numitele swing states, care pot înclina balanța electorală de o parte sau alta. În absența lui Donald Trump, care continuă să conducă în sondajele interne republicane, 8 alți candidați cu aspirații la nominalizare s-au confruntat într-o dezbatere marcată pe alocuri de atacuri reciproce și huiduieli din sală.[4] Este greu de spus cine a câștigat această primă dezbatere în care candidații s-au întrecut, practic, pentru audiența republicană. Potrivit mai multor organisme media[5], victoria a fost împărțită între omul de afaceri Vivek Ramaswamy, care a promis că îl va grația pe Donald Trump dacă acesta va fi condamnat, Nikki Haley, fost ambasador al SUA la ONU, care a performat peste așteptări și, în mai mică măsură, fostul vicepreședinte Mike Pence. Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, aflat pe locul doi în sondaje și până nu de mult considerat principalul contracandidat intern al lui Donald Trump, a trecut aproape neremarcat.

La întrebarea dacă schimbarea climatică este cauzată de comportamentul uman, niciunul dintre candidați nu a ridicat mâna, ca reflecție fie a negării existenței crizei climatice, fie a politicilor conservatoare de prioritizare a exploatării de petrol și gaze, și nu a surselor de energie regenerabilă. Chestionați cu privire la războiului din Ucraina, în afară de Vivek Ramaswamy și Ron DeSantis, toți ceilalți republicani aflați pe scenă au argumentat importanța continuării sprijinului acordat Ucrainei în interiorul intereselor de securitate americane.

Cu două excepții, toți candidații au confirmat că, în eventualitatea în care Donald Trump va fi nominalizat de Partidul Republican, îl vor susține pe acesta chiar dacă ar fi condamnat de justiția americană. Reamintim că fostul președinte este inculpat la această oră în patru jurisdicții diferite, sub 91 de capete de acuzare care acoperă o gamă largă de fapte de dinaintea, din timpul și de după exercitarea mandatului prezidențial, inclusiv legate de împiedicarea transferului pașnic de putere prin atacul din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului.

Dincolo de conținutul sau calitatea dezbaterilor prezidențiale, părerile despre importanța acestora în spațiul public sunt împărțite. Unii analiști consideră că valoarea dezbaterilor prezidențiale pentru electorat a devenit minimă odată cu transformarea în spectacole bine regizate și pe alocuri teatrale. În mare parte, răspunsurile candidaților sunt bazate pe script, bine pregătite și îndelung repetate. Chiar și glumele sau replicile tăioase sunt create în laborator pentru a da aparența spontaneității. Disciplina mesajului și strategia primează în detrimentul autenticității. În cazul unora dintre candidați, specialiștii în comunicare și cei care urmăresc atent campania pot să anticipeze aproape exact ce și cum vor spune.

În plus, elementul de spectacol riscă să deturneze de la o dezbatere reală. „Dezbaterile au ajuns să fie mai mult sport și schimb de pumni decât o comparație reală între cât de pregătiți relativ sunt candidații. Sunt prea mult teatru și prea puțină substanță”, scria Charles M. Blow pentru The New York Times în 2020.[6]

Odată cu diversificarea metodelor de comunicare și intrarea în logica unei campanii cvasi-permanente, ponderea dezbaterilor prezidențiale în economia campaniilor s-a diminuat. Dezbaterile pentru alegerile primare americane ar putea conta pentru electoratul intern al partidelor, mai ales în primele state din calendarul electoral, pentru a profila candidații în imaginea publică. Chiar dacă nu le aduce nominalizarea, prestația candidaților în dezbaterile pentru alegerile primare îi poate propulsa pentru viitoare posibile posturi. Atât Kamala Harris, care avea să devină Vicepreședintele SUA pe tichet cu Joe Biden, cât și Pete Buttigieg, care este astăzi Secretarul american al Transporturilor, au avut prestații apreciate în dezbaterile din alegerile primare democrate în 2019 și 2020.

Dar cât contează dezbaterile prezidențiale pentru rezultatul final al votului este greu de spus. Probabil din ce în ce mai puțin. În Statele Unite, la momentul la care se consumă dezbaterile între candidații nominalizați de partide, respectiv cu cel mult câteva săptămâni înainte de data scrutinului (septembrie – octombrie), majoritatea alegătorilor au opiniile deja formate sau măcar înclină spre un candidat. Odată cu extinderea practicii votului prin corespondență și votului în avans, un număr semnificativ de cetățeni își vor fi exprimat deja opțiunea de vot înainte ca dezbaterile să aibă loc. În plus, natura campaniei s-a schimbat, în condițiile ascensiunii mediului online ca metodă de campanie și a importanței eforturilor de tip „grass roots”. Chiar și întrebarea „cine credeți că a câștigat dezbaterea” primește răspunsuri filtrate prin propria opțiune sau simpatie. De aceea, nu cred că o replică inspirată într-o dezbatere determină direct victoria și nici că poate compensa goluri într-o mașinărie electorală complexă. Așa cum nu cred nici că o prestație mai puțin spectaculoasă, în absența unei gafe majore, poate anula sprijinul deja câștigat al unor categorii de public. Dezbaterile contează eventual în a pecetlui opțiunea unor alegători în favoarea unui candidat spre care înclinau.

Dezbaterile prezidențiale sunt însă importante pentru consolidarea unei imagini, pentru a vedea prestația publică a candidaților într-un mediu neconfortabil și pentru sănătatea democrației.

Oricât de regizate ar fi unele replici și oricât de mult s-ar pregăti un candidat, dezbaterile au întotdeauna o latură umană. Publicul poate vedea în direct capacitatea candidaților de a interacționa și mai ales reacțiile în situații de confruntare, când nu îți place ce au de spus despre tine ceilalți. Într-o dezbatere prezidențială poți să vezi cât de departe este dispus un candidat să meargă, metaforic vorbind, pentru a-și învinge adversarii, cât de jos coboară, dacă are curajul propriilor convingeri sau cum reacționează la atacuri, nu atât în materie de conținut cât de comportament. Dezbaterile prezidențiale oferă, pentru o clipă, o privire în viitor, despre ce fel de președinte va fi un candidat. Iar scena dezbaterii prezidențiale, unde sunt competitori și reguli, seamănă nu doar cu arena politică internă, ci și cu arena internațională.

Istoricul Ruth Ben-Ghiat, unul din cei mai recunoscuți specialiști în autoritarism și amenințări la adresa democrației, leagă absența de la dezbaterile prezidențiale de tendințele autoritare și constată că demagogii și dictatorii evită asemenea dezbateri, care sunt expresia democrației. „Dezbaterile între candidații prezidențiali aplică principiul democratic al toleranței reciproce: noțiunea că cei care nu-ți împărtășesc viziunile politice au un drept la liberă exprimare.”[7] Ben-Ghiat menționează în argumentația sa refuzul lui Putin de a participa la dezbateri în 1999-2000 și mai apoi al lui Viktor Orban, care nu a mai intrat în vreo dezbatere cu un competitor de 16 ani încoace.

Anul viitor se împlinesc 10 ani de când România nu a mai avut o dezbatere între candidați prezidențiali. Cu alte cuvinte, o întreagă generație de tineri alegători nu au asistat niciodată la o dezbatere electorală prezidențială în care miza să fie votul lor. Personal, am participat la pregătirea dezbaterii din 2009, fiind parte din echipa lui Crin Antonescu pentru care am tras la sorți ordinea de răspuns și mai apoi a dezbaterilor din 2014, ca speech writer și strateg în campania lui Klaus Iohannis. Atmosfera din jurul acestor dezbateri era una cu totul specială, marcată de așteptare, emoție și interes.

Pregătirea unei dezbateri este un proces care transformă un candidat, obligându-l sau obligând-o să învețe, să crească, să vină cu abordări mai solide, să-și recunoască punctele slabe și să treacă de bariere în comunicare. Când știi că ochii unei întregi națiuni sunt ațintiți asupra ta, iar miza este viitorul acelei națiuni, trebuie să ieși din zona de confort ca persoană și ca lider politic. Așa că, aștept cu interes ca anul viitor candidații prezidențiali din România să participe nu la una, ci la o serie de dezbateri. Aștept ca niciunul să nu refuze participarea și ca toți să se prezinte cu seriozitate și decență.


[1] „Miza dezbaterii prezidenţiale. Momente memorabile ale confruntărilor față în față din ultimii 30 de ani”, Digi24.ro, 12 noiembrie 2009, https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/alegeri-prezidentiale-2019/momente-memorabile-din-dezbaterile-prezidentiale-din-ultimii-30-de-ani-1213353

[2] Pentru o istorie a dezbaterilor prezidențiale americane vezi www.pbs.org

[3] Vezi „From Kennedy-Nixon to Trump-Biden: 60 years of U.S. presidential debates”, Reuters.com, September 29,2020 https://www.reuters.com/article/usa-election-debate-tradition-timeline/from-kennedy-nixon-to-trump-biden-60-years-of-u-s-presidential-debates-idUSKBN26K1NT

[4] “The First 2024 GOP primary debate, in 3 minutes”, Washington Post You Tube Channel, https://www.youtube.com/watch?v=82dDPbuPvFw&t=19s&ab_channel=WashingtonPost

[5] “Who Won the 1st 2024 Republican Presidential Debate?” https://www.youtube.com/watch?v=Et_Krt4F46o&ab_channel=InsideEdition

[6] Charles M. Blow, “We Don’t Need Debates”, The New York Times, Sept. 27, 2020,  https://www.nytimes.com/2020/09/27/opinion/trump-debates-2020.html

[7] Ruth Ben-Ghiat, “Demagogues Don’t Debate: Trump Mimics Putin and Orban”, Lucid, Aug 22, 2023,  https://lucid.substack.com/p/demagogues-dont-debate-skipping-the?utm_source=profile&utm_medium=reader2

Opiniile expuse în acest articol aparțin autorului și nu reprezintă poziția CPD