Anul electoral 2024 a intrat la propriu și la figurat într-o vară fierbinte, care prefigurează o toamnă de competiție politică la fel de încinsă. România și Europa au trecut primul test al alegerilor europene, deopotrivă cu vești bune și mai puțin bune. În cazul României, prima rundă electorală a anului 2024 a inclus și alegerile locale.

Așa cum anticipam într-o analiză anterioară[1], temele locale au dominat și au acoperit aproape cu desăvârșire temele europene. Nu am avut dezbateri majore, față în față, nici cu candidații la Primăria Generală, nici cu cei la alegerile pentru Parlamentul European. Iar multitudinea de competiții, candidați și formule de participare a făcut din această campanie una din cele mai complicate din ultimii ani.

Cu toate acestea, semnalele date de publicul românesc au fost mai clare. În primul rând, participarea la alegerile europene a fost în România de 52,4%, peste media europeană de 51,06% și peste alte state din regiune (Polonia – 40,65%, Bulgaria – 33,78%, Estonia – 37,6%, Letonia – 33,82%, Lituania – 28,35%, Grecia – 41,39%)[2]. Pariul pe comasarea alegerilor locale și europene – indiferent de explicații și motivații – pare a fi dat roade din punctul de vedere al mobilizării și participării. Interesul românilor pentru alegeri, reflectat într-un număr mare de voturi exprimate, este, până la urmă, un semn bun pentru sănătatea democrației și ar trebui să ambiționeze chiar mai mult partidele politice. În ciuda evaluărilor pesimiste despre o presupusă apatie a publicului românesc sau despre dezinteresul față de politică, în fapt, lucrurile nu stau chiar așa. Evident, este loc de mai bine, mai ales atunci când vine vorba de prezența la urne a tinerilor. Dar, în ansamblu, România are un corp de cetățeni interesați, informați și care vin la vot.

În al doilea rând, există un grad de nemulțumire reală față de actuala clasă politică și de partidele mainstream, pe care guvernarea de coaliție și crizele succesive le-au erodat inevitabil. Această nemulțumire s-a regăsit în votul dat partidelor extremiste, cu discurs demagogic îmbrăcat în haina suveranismului și cu propensiune spre zgomot și scandal. AUR și SOS au obținut împreună peste 20% din voturi, sub estimările de acum câteva luni, dar cu o pondere suficientă pentru a rămâne un semnal de alarmă.

Spre deosebire, însă, de alte state europene unde ascensiunea extremismului dă fiori lumii democratice, în România cele două mari partide democratice, PSD și PNL, în formula de listă comună, au reușit să obțină un scor categoric și să lase în urmă, la mare distanță, AUR. 48% și 20 din cele 33 de mandate reprezintă un rezultat solid. Cei care încearcă să adune scorul politic separat al celor două partide din alegerile locale și trag concluzia că Alianța nu a luat suficient la alegerile europene pornesc de la premise greșite. Votul pentru locale este altceva decât votul pentru europene, iar alianțele nu înseamnă neapărat suma partidelor individuale. Pot să însemne mai mult sau mai puțin, dar rolul lor este unul politic, nu contabil sau matematic. O construcție electorală care să obțină aproape 50% este un lucru extrem de rar în sistemele de reprezentare proporțională, mai ales când respectiva construcție se află la putere și vine după ani de crize multiple.

La nivel european, șocul victoriei extremei drepte în Franța[3] și al eșecului partidului lui Olaf Scholz în Germania au ținut capul de afiș. Anne Appelbaum, câștigătoare a premiului Pulitzer și expertă în democrație și autoritarism, remarca tentația presei occidentale de a căuta un singur titlu care să însumeze concluzia alegerilor europene. Iar de data aceasta știrea preferată a fost legată de ascensiunea extremismului. O concluzie simplificatoare, care nu reflectă, însă, complexitatea situației la nivel european și omite faptul că avem de-a face cu „27 de țări cu 27 de seturi diferite de partide – centru-dreapta, centru-stânga, extrema dreaptă, extrema stângă, liberali, conservatori, verzi – și 27 de statistici” diferite.[4]

În fapt, „centrul politic” democratic a rezistat. Alegerile europene au însemnat din multe puncte de vedere păstrarea status quo-ului. Deși estimările preelectorale anticipau pierderea de mandate, PPE – Partidul Popular European – a ieșit întărit din acest scrutin, mărindu-și numărul de membri în Parlamentul European de la 176 la 188[5]. Ursula von der Leyen rămâne președinta Comisiei Europene. Grupul socialiștilor și democraților S&D a pierdut doar 3 mandate (de la 139 la 136). Cele mai mari pierderi le-au înregistrat Grupul Renew Europe (din care face parte partidul președintelui francez Emanuel Macron) și verzii. Locul 3 în ierarhia grupurilor ar urma să fie ocupat de ECR – Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (din care face parte partidul premierului italian Giorgia Meloni), deși situația internă a grupului este încă neclară.[6]

Dacă până acum România venea din postura de stat recent intrat în Uniunea Europeană și focusat pe recuperarea decalajelor, noul mandat o găsește pe cu totul alte poziții.

Atuurile României, care, să nu uităm, este a șasea țara că mărime din Uniunea Europeană, țin de înțelegerea dinamicii de securitate din regiune, de stabilitatea politică democratică pe care a probat-o încă o dată la aceste alegeri, de oportunitățile economice pe care le oferă și de experiența integrării cu succes în UE. România nu mai este aceeași din 2007, așa cum evident nici Europa – care până nu de mult era una „cu două viteze” – nu mai este aceeași.

România are șansa de a veni în noul mandat european cu o agendă ambițioasă de pe care nu trebuie să lipsească securitatea și apărarea, protejarea intereselor economice și competitivității sale în paralel cu o Uniune Europeană mai competitivă în plan global, racordarea obiectivelor climatice la realitate și abordarea lor din punct de vedere economic și social, nu ideologic.

Cu o reprezentare puternică în cele mai importante două familii europene, România trebuie să-și joace cartea la nivel european cu inteligență și curaj.

 

[1] Iulia Huiu, „Ce fel de campanie electoral vor oferi partidele românilor?”, civicparticipation.ro, 30 aprilie 2024,  https://civicparticipation.ro/ce-fel-de-campanie-electorala-vor-oferi-partidele-romanilor/

[2] Aici sunt disponibile și datele de prezență și rezultatele alegerilor în toate statele membre ale Uniunii Europene https://results.elections.europa.eu/en/romania/

[3] La ora la care scriu acest articol extrema dreaptă reprezentată de partidul Adunarea Națională al lui Marine Le Pen și Jordan Bardella este pe cale să câștige și alegerile legislative convocate de președintele Franței Emmanuel Macron imediat după eșecul blocului său politic în alegerile europene.

[4] Anne Applebaum, “Trump Is Not America’s Le Pen,” The Atlantic, June 11, 2024.

[5] Pentru o comparație între mandatele deținute de grupurile europene înainte și după aceste alegeri vezi https://results.elections.europa.eu/en/tools/comparative-tool/

[6] Partidul polonez Lege și Justiție ia în calcul să părăsească acest grup și să formeze un altul, alături de alte formațiuni de orientare similară din zona Europei Centrale și de Est. https://www.politico.eu/article/poland-law-and-justice-mateusz-morawiecki-giorgia-meloni-viktor-orban/