Întrebarea asociată aproape invariabil în aceste zile războiului din Ucraina este „cum merge contraofensiva”. Situația în teren a evoluat de la precedentul articol în care evaluam așteptările și necunoscutele referitoare la contraofensiva ucraineană[1]. Aceasta a început, dar ne aflăm abia în primele sale stadii, prin urmare concluziile sunt premature. Pentru cei care înaintea declanșării contraofensivei aveau așteptări nerealiste, iar apoi s-au grăbit să critice rezultatele de până acum, cuvântul de ordine ar trebui să fie „răbdarea.” Președintele Zelensky spunea în urmă cu ceva vreme că obiectivele contraofensivei sunt eliberarea Ucrainei, dar și evitarea pierderilor de vieți omenești. „Unii cred că ăsta e un film de la Hollywood și așteaptă rezultate acum. Nu este. Miza sunt viețile oamenilor…Orice ar vrea unii, inclusiv încercările de a pune presiune pe noi, cu tot respectul, o să avansăm pe frontul de luptă așa cum considerăm noi că este cel mai bine,” a răspuns criticilor președintele Ucrainei, într-un interviu acordat BBC.[2]

Știm deocamdată că trupele ucrainene înaintează pe trei axe simultan (Bakhmut, Velika Novosilka și Orikhiv), încearcă să pună presiune și să „testeze” o arie cât mai largă înainte de a decide unde vor încerca să străpungă apărarea adversarilor.

Sursa: Reuters Ukraine counteroffensive maps (reuters.com), care folosește date din multiple surse pentru a realiza harta contraofensivei, inclusiv Institute for the Study of War, AEI Critical Threats Project, @Tatarigami_UA

Mai știm că trupele ruse au construit linii de apărare sofisticate care acoperă peste 2000 km, inclusiv fortificații și câmpuri minate care fac dificilă înaintarea.[3] În fine, armata ucraineană nu a angajat încă partea cea mai consistentă a trupelor, iar bătăliile majore în această ofensivă abia urmează.

Sursa Brady Africk https://twitter.com/bradyafr/status/1672029376001753091

Pe acest fond nerăbdarea în evaluări și concluziile pripite sunt contraproductive, nu folosesc nici Ucrainei și nici nu oferă premisele unei analize adecvate. Ne așteaptă, cel mai probabil, o „vară fierbinte” militar și politic. „Este o luptă foarte dificilă. Este o luptă foarte violentă și va lua probabil o perioadă considerabilă de timp și cu costuri mari,” a spus recent Generalul Mark Millie, Șeful Statului Major Întrunit ale armatei americane.[4]

După primele săptămâni semnalele sunt că avem de-a face cu un „maraton, nu cu un sprint” sau cu „un blitzkrieg”. „S-ar putea să fie câteva luni până când comandanții ucraineni consideră că sunt întrunite condițiile adecvate pentru a încerca o ofensivă majoră” prin care să obțină străpungerea decisivă în teritoriul ocupat de trupele ruse.[5] Obiectivul de etapă al contraofensivei ucrainene este descris de specialiști cu termenul de breakthrough, însemnând pătrunderea cu succes a trupelor ucrainene în teritoriul ocupat și spargerea liniilor de apărare.

Greu de estimat la acest moment sunt și consecințele instabilității din Rusia asupra războiului din Ucraina, după ce armata de mercenari condusă de Yevgeniy Prigozhin a mărșăluit spre Moscova, ocupând în drum sediul comandamentului militar din Rostov-pe-Don și declanșând cea mai gravă criză cu care s-a confruntat până acum regimul lui Putin. Deși resorturile evenimentelor petrecute în 23-24 iunie – denumite fie încercare de lovitură de stat, fie insurecție sau rebeliune armată – sunt departe de a fi cunoscute, ele au dezvăluit slăbiciunea regimului de la Moscova.[6]

Toate acestea nu ar trebui să ne distragă atenția de la importanța intensificării sprijinului pentru Ucraina. Dimpotrivă. În cuvintele Secretarului de Stat american, „noi suntem focusați pe Ucraina, să ne asigurăm că Ucraina continuă să aibă ce trebuie pentru a se apăra, pentru a lua înapoi teritoriul pe care Rusia l-a ocupat”.[7]

La Moscova asistăm la simptomele unui sfârșit de regim, dar ce contează la acest moment este răbdarea, unitatea și creșterea suportului pentru Ucraina din partea aliaților occidentali.


[1] Iulia Huiu, Contraofensiva ucraineană – așteptări și necunoscute, 31 mai 2023, Contraofensiva ucraineană – așteptări și necunoscute – SNSPA (civicparticipation.ro)

[2] „Ukraine war: Zelensky admits slow progress but says offensive is not a movie” by Yalda Hakim, https://www.bbc.com/news/world-europe-65971790

[3] Brad Africk este Media Relations Associate la Foreign and Defency Policy, American Enterprise Institute. Vezi și https://read.bradyafrick.com/p/russian-field-fortifications-in-ukraine

[4] Vezi transcrierea conferinței de presă susținute la Bruxelles, cu ocazia întâlnirii Grupului de Contact pentru Apărarea Ucrainei, de către Secretarul american al Apărării Lloyd Austin și Generalul Mark Millie.   https://www.defense.gov/News/Transcripts/Transcript/Article/3429774/secretary-of-defense-lloyd-j-austin-iii-and-joint-chiefs-of-staff-chairman-gene/

[5] Peter Dickinson, “Ukraine’s counteroffensive is a marathon not a blitzkrieg”, Atlantic Council, 22 iunie 2023, https://www.atlanticcouncil.org/blogs/ukrainealert/ukraines-counteroffensive-is-a-marathon-not-a-blitzkrieg/

[6] Vezi David Ignatius, “Putin looked into the abyss Saturday — and blinked”, The Washington Post, 24 iunie 2023, https://www.washingtonpost.com/opinions/2023/06/24/putin-prigozhin-russia-wagner-group-coup/

[7] Declarații făcute duminică, 25 iunie, la CNN, în cadrul emisiunii State of the Union https://twitter.com/CNN/status/1672958043708088320

Opiniile expuse în acest articol aparțin autorului și nu reprezintă poziția CPD