„O regiune a Mării Negre instabilă amenință direct pacea și prosperitatea comunității Nord-Atlantice, piatră de temelie a politicii externe americane începând din 1945. Agresiunea Rusiei în regiunea Mării Negre amenință securitatea fiecărui stat aflat la Marea Neagră și a regiunii Euro-Atlantice în întregime, precum și securitatea alimentară globală, stabilitatea economică internațională și viabilitatea cadrelor legale internaționale. Acestea reprezintă interese cheie importante atât pentru Statele Unite, cât și pentru Europa. O strategie regională comprehensivă, pe termen lung, pentru a gestiona această nouă realitate este necesară în mod urgent.”[1]

Citatul deschide Raportul „O strategie de securitate pentru Marea Neagră” care a rezultat din munca de cercetare și expertiza unui grup de lucru special, organizat în parteneriat de către prestigiosul think tank american Atlantic Council și Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Task force-ul a fost condus de doi foști Comandanți Supremi ai trupelor aliate (SACEUR) – generalii James L. Jones și Curtis M. Scaparrotti, iar raportul final a fost redactat de Richard D. Hooker, fost director pentru Europa și Rusia în cadrul Consiliului de Securitate Națională al SUA.

Mizele privind securitatea la Marea Neagră sunt astăzi cât se poate de mari. Pornind de la acestea și de la provocările din regiune, raportul oferă o perspectivă strategică și politici concrete care ar putea fi implementate de către Statele Unite.

O lungă perioadă după încheierea Războiului Rece, regiunea Mării Negre nu s-a aflat pe lista priorităților strategice ale occidentului. Chiar și după anexarea ilegală a Crimeii în 2014, multe evaluări în Vest, inclusiv în mediul academic și în rândul experților, au subestimat ambițiile Rusiei și caracterul critic al acestei regiuni pentru securitatea continentului european. În general, perspectivele statelor din Europa Centrală și de Est, de pe Flancul Estic al NATO, cu privire la amenințarea rusă și la riscurile din regiune au fost întâmpinate cu reticență și puse pe seama unei așa-zise subiectivități la adresa Rusiei. Din păcate, realitatea avea să confirme avertismentele statelor central și est europene.

Războiul din Ucraina a schimbat, așadar, semnificativ percepțiile și a adus problematica Mării Negre în prim plan pentru decidenții politici, dar și pentru specialiștii în relații internaționale.

În urmă cu câteva săptămâni am avut onoarea de a vorbi despre toate acestea în cadrul unei dezbateri organizate de Atlantic Council, alături de invitați de marcă precum generalul James Jones, rectorul SNSPA Remus Pricopie, Ian Brzezinski senior fellow al Atlantic Council și Rich Hooker, autorul raportului mai sus menționat[2]. Am spus atunci că una din speranțele mele pentru următorul Summit NATO de la Washington este ca regiunea Mării Negre să fie printre priorități și că avem nevoie de obiective curajoase în această zonă, în care se dă o luptă pentru viitorul democrației.

Astăzi, Marea Neagră, ca punct geostrategic, se bucură de o atenție fără precedent peste ocean. Există un nou nivel de conștientizare a relevanței acesteia și a necesității de a pune întreaga regiune mai sus pe lista priorităților.  Pe fondul amenințării pe care Rusia o reprezintă, Marea Neagră este înțeleasă ca punct nevralgic al securității euro-atlantice.

Pentru prima dată, Legea privind autorizarea apărării naționale (NDAA) pentru anul fiscal 2024, care alocă bugetul pentru activitățile militare ale Statelor Unite, prevede crearea unei strategii de securitate la Marea Neagră, pe 5 paliere: „creșterea coordonării cu NATO și Uniunea Europeană; adâncirea legăturilor economice;  întărirea securității energetice; sprijinirea eforturilor pentru a crește reziliența democratică; și sporirea asistenței de securitate cu partenerii regionali în acord cu valorile și interesele Statelor Unite.” [3]

Aceste prevederi au avut la bază un proiect de lege cu privire la strategia de securitate a SUA pentru Marea Neagră, care s-a bucurat de susținere bipartizană în Congresul american. Proiectul fusese promovat în 2023 la Senat de senatorii Jeanne Shaheen și Mitt Romney, iar la Camera Reprezentanților de către congresmenii Mike Turner și William Keating.

Includerea acestor referiri explicite la Marea Neagră în legislația americană a fost rezultatul a numeroase eforturi diplomatice, politice, academice și din zona societății civile, deopotrivă din România și din Statele Unite, purtate de-a lungul anilor.

În urmă cu mai puțin de o lună, Președintele României, Klaus Iohannis, a primit din partea Atlantic Council Premiul pentru Leadership Politic Excepțional, în cadrul unui eveniment emblematic care se desfășoară anual la Washington: Distinguished Leadership Awards. Premiul a fost în același timp o recunoaștere a eforturilor României în întărirea Flancului Estic al NATO, în promovarea democrației și în consolidarea Parteneriatului Strategic cu SUA.

În vâltoarea evenimentelor interne și prinși în subiectele zilnice de la București este poate greu de sesizat pe deplin aprecierea de care se bucură România dincolo de ocean.

România are multe atuuri pe care alții le recunosc, dar pe care suntem uneori prea stingheri în a le recunoaște noi înșine. Nu știu de ce suntem atât de tentați să vedem partea goală a paharului atunci când vine vorba de propriile noastre succese. Sau poate suntem exigenți cu noi înșine pentru că ne dorim mai mult și avem aspirații mari. Oricum, transformarea României în ultimele decenii, dintr-un stat fost comunist, cu un decalaj imens chiar comparativ cu alte state din regiune, într-o democrație consolidată, membră a NATO și UE și un aliat statornic, în cea mai fierbinte regiune a continentului, nu este puțin lucru. Această realitate este recunoscută în Statele Unite.

O arată cuvintele cât se poate de elocvente ale lui Fred Kempe, CEO al Atlantic Council, la ceremonia prilejuită de decernarea premiilor Atlantic Council[4]:

„Relația mea cu țara voastră datează încă din vremea lui Ceaușescu, când lucram ca jurnalist la Newsweek și The Wall Street Journal. Și oricine a trecut vreun pic prin experiența aceea, nu poate decât să se minuneze de miracolul economiei de piață, al oamenilor liberi, al statutului României de membru al Uniunii Europene și NATO. Nimic din toate astea nu trebuie luat ca de la sine înțeles. Așa că felicitări României pentru asta….Relația noastră, a Atlantic Council cu România a început încă de la summit-ul NATO din 2008, unde am găzduit un forum al tineretului…Noi am înțeles încă de timpuriu importanța strategică a României. Și suntem uimiți cum ați construit-o…”

 

[1] Atlantic Council Task Force on Black Sea Security, “A Security Strategy for the Black Sea”, https://www.atlanticcouncil.org/in-depth-research-reports/report/a-security-strategy-for-the-black-sea/

[2] Întreaga dezbatere poate fi urmărită aici https://www.atlanticcouncil.org/event/security-and-stability-for-the-black-sea-region/

[3] Arnold C. Dupuy, „Why Washington’s approach to Black Sea security may be about the change – for the better, Atlantic Council, March 11, 2024, https://www.atlanticcouncil.org/blogs/turkeysource/why-washingtons-approach-to-the-black-sea-appears-to-be-about-to-change-for-the-better/

[4] „Full transcript: The 2024 Distinguished Leadership Awards recognize skillful leaders navigating a world of crises”, https://www.atlanticcouncil.org/news/transcripts/full-transcript-the-2024-distinguished-leadership-awards-recognize-skillful-leaders-navigating-a-world-of-crises/

 

Opiniile expuse în acest articol aparțin autorului și nu reprezintă poziția CPD