Summary

Premieră pentru România: Conferință internațională despre utilizarea Big Data în științele sociale, co-organizată la București de CPD SNSPA. Experți de la SNSPA și de la alte trei universități europene au realizat un curs universitar inovator ce urmărește să încorporeze analiza Big Data în științele sociale și în alte domenii de activitate, astfel încât să ofere studenților și profesioniștilor din diverse domenii instrumente noi de analiză, adaptate rigorilor și provocărilor societății contemporane. Conferința internațională Big Data Analysis – Concepts, Applications and Challenges in Intelligence and Social Sciences este dedicată prezentării acestui curs și își propune să stimuleze o discuție despre aplicațiile și implicațiile Big Data în societate, atât din perspectiva educațională, cât și sub aspectul cercetării științifice și al aplicabilității practice. 

Evenimentul, unic în peisajul academic românesc, include o abordare inedită, multidisciplinară a conceptului Big Data și va avea loc în data de 15 septembrie 2022, la Hotel Ramada Plaza din Capitală, incepand cu ora 9. După o sesiune plenară cu prezentări susținute de experți români și străini, din domenii precum științe politice, comunicare, IT, intelligence și securitate, științe juridice, despre impactul și utilizarea Big Data la nivelul societății, vor urma și două sesiuni paralele, dintre care una coordonată de experții CPD SNSPA și dedicată metodelor inovative de analiză a Big Data pentru cercetarea din domeniul științelor sociale.

Sunteti interesati sa participati?

Pentru interes si confirmare participare, trimiteti un mail la adresa cpd@snspa.ro (cu nume, prenume, si institutia pe care o reprezentati)

De ce facem acest proiect?

Stocarea, gestionarea și analiza unor volume mari de date (Dig Data) au devenit esențiale pentru cercetători, preocupările legate de înțelegerea rolului lor, de conștientizarea impactului pe care îl au și de identificarea unor noi instrumente pentru a le colecta, procesa și analiza depășind domeniul științelor tehnice. Aceste preocupări se regăsesc tot mai mult în zona de cercetare specifică științelor sociale – Big Data fiind un produs și, totodată, o resursă cu impact social semnificativ, iar nevoia unei abordări interdisciplinare devine tot mai acută.

Conferința se adresează tuturor celor interesați de acest subiect, celor care conștientizează importanța conceptului Big Data pentru societatea contemporană, pentru viața cotidiană și pentru domeniul în care activează/ studiază, celor care doresc să descopere instrumente noi de procesare și analiză a datelor, precum și celor care urmăresc să-și lărgească orizontul cunoașterii și sau să exploreze noi oportunități. 

Conferința Big Data Analysis – Concepts, Applications and Challenges in Intelligence and Social Sciences va avea loc în data de 15 septembrie 2022, la Hotel Ramada Plaza (Str. Poligrafiei nr. 3-5, Sectorul 1, București), începând cu ora 9. 

Evenimentul este parte a proiectului „THESEUS. Connect the Disconnections – from Disparate Data to Insightful Analysis”, realizat de SNSPA prin intermediul Centrului pentru promovarea Participării și Democrației (CPD), în colaborare cu Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” (ANIMV), Universitatea din Malta (UoM) și Universitatea Norvegiană de Știință și Tehnologie (NTNU). În cadrul proiectului, realizat cu suport financiar din partea EEA Grants – mecanismul financiar 2014-2021, experți de la cele patru universități europene au construit un curs universitar de introducere în Big Data, precum și o platformă de învățare online, destinate studenților, absolvenților și practicienilor din mai multe domenii.

Ce trebuie sa stiti despre eveniment?

Big Data Analysis – Concepts, Applications and Challenges in Intelligence and Social Sciences

08.30 – 09.00 Venue Ramada Plaza Bucharest Hotel / Australia Conference Room Registration and coffee (Australia Lounge / North America Lounge)
09.00 – 11:00 Conference Plenary (Australia Lounge)Welcome by the organizers – MVNIA and SNSPALegal challenges of using big data analysis – Joe CANNATACI, University of MaltaTechnical challenges of using big data analysis – Katrin FRANKE, NTNU / TBCBig data and Social Sciences – Dan SULTĂNESCU, SNSPABig Data and Intelligence – Alexandra ANGHEL/ Teodora DOBRE, MVNIAQ&A SessionPresentation of the THESEUS learning platform – Teodora DOBRE, MVNIA
11:00 – 11:20 Coffee Break – Australia Lounge
11:20 – 13:00 Parallel sessions
1. Big Data for Intelligence Analysis and Security (Australia Conference Room) 2. Big Data for Social Sciences (North America Conference Room)
13.00 – 14.00 Lunch – Ramada Hotel Restaurant (ground floor)

Panel SNSPA – Big Data for Social Sciences

Keynote speaker – Adrian CURAJ, PhD, director of the Executive Agency for Higher Education, Research, Development and Innovation Funding (UEFISCDI)

Moderator: Dan SULTĂNESCU, PhD, Research Director CPD SNSPA